Farul Constanța a disputat, la Buftea, meciul pentru medaliile de bronz din campionatul Ligii Elitelor U15 (sportivi născuți după 1 ianuarie 2009).
Adversara constănțenilor a fost Universitatea Craiova, pe care constănțenii au învins-o cu 3-1.
Primele două goluri constănțene au fost marcate pe final de primă repriză. Mai întâi Gabriel Sanda (min.35) a primit în careu și a șutat spre poartă, iar mingea a intrat în poartă după ce l-a atins și pe Șifiringă, iar în al doilea minut de prelungiri al primei părți Sergiu Rezmiveș a înscris după ce în aceeași fază Goncear trimisese în bară. După pauză oltenii au reușit să reducă din handicap prin Luca Văduva (min.72, finalizare din careul mic), însă constănțenii au avut ultimul cuvânt și au lichidat definitiv conturile în min.80+6, cînd Sergiu Rezmiveș, servit de Tripon, a punctat din centrul careului pentru 3-1!
În urma acestei victorii, formația pregătită de Marius Axinciuc a intrat în posesia medaliilor de bronz ale Ligii Elitelor U15.
Discussion about this post