Prima manșă din meciul 2 al supravețuirii pe prima scenă fotbalistică a țării dintre Dinamo și Csikszereda a dat câștig de cauză echipei din Șoseaua Ștefan cel mare.
Susținută de peste 30.000 de suporteri fotbaliștii de la Dinamo au reușit un meci bun cu două goluri marcate dar și cu sperante că și la anul va evolua în SuperLigă.
Dacă în prima repriză au abundat ocaziile de gol mai ales la poarta echipei din Harghita, în partea a doua a jocului au apărut și golurile. Imediat după pauză, Dennis Politic e găsit ideal cu o centrare de Bani, pe colțul lung, și deschide scorul cu capul (46). Dinamo presează și, pe fondul ieșirii la joc a celor de la Csikszereda, prinde contre tăioase.
Bani reia o centrare din flancul stâng peste poartă, deși poziționat la doar 6 metri de gol (64), până când același Politic își asumă o fază extraordinară. Driblează trei adversari din marginea careului și șutează puternic, spre vinclu, cu stângul pentru 2-0 (73).
În ciuda eforturilor susținute din final, trupa lui Ilyeș nu reuște să devină cu adevărat amenințătoare și returul din Harghita de pe 27 mai se anunță extrem de dificil pentru ciucani.
La rândul lor CS Mioveni și FC Botoșani se vor întâlni în returul celuilalt baraj pe 24 mai, după ce moldovenii s-au impus cu 1-0 în prima manșă.
Discussion about this post