Stelian Ion a organizat din nou, o dezbatere publică, de această dată pe plaja stațiunii Mamaia. Subiectul dezbaterii a fost terenul pe care Primăria Constanța l-a vândut către firma controlată de omul de afaceri Ion Dumitrache. La conferință a fost invitat și primarul Vergil Chițac, care nu a fost prezent. Întrebat de echipa Observator Constanța cum explică obținerea locuinței ANL, deputatul a refuzat să dea explicații, numind întrebările “atacuri abjecte”.
„Terenul de pe plajă l-a vândut Vergil Chițac, este o zonă care ar fi trebuit să fie publică. Sub nicio formă nu pot fi vândute. Această gașcă sufocă Constanta, a acaparat terenuri. Nu a fost ședință de consiliu în care să nu fie vândute terenuri. În luna iulie am formulat plângere penală pentru acest caz. Poate vede ministrul Mediului, autoritățile. Nu mai putem accepta această bătaie de joc, cu terenuri vândute ilicit”, susține deputatul Stelian Ion.
Chiar dacă acum arată cu degetul, în urmă cu patru ani, în urma unor anchete, Stelian Ion fusese acuzat că și-ar fi inventat un handicap pentru a primi o locuință.
Se pare că deputatul știe să acuze, dar când este vorba să dea socoteală, dă bir cu fugiții… sau poate că legea ar trebui să se aplice doar pentru unii.
Astmul, „handicapul” aducător de locuință!
Pentru a-și susține punctajul bifat, Stelian Ion a depus două documente la dosar care atestau probleme medicale: o rețetă din 1997 și un bilet de externare de la Spitalul Militar Constanța din 2002. „Grava” boală pentru care necesita însoțitor sau o cameră în plus, conform documentelor medicale, era…astm bronsic alergic!
Garsoniera ANL obținută de Stelian Ion la Poarta 6 a Portului Constanța a fost schimbată cu o alta, tot ANL, dar în zona de lux Faleză Nord. Pentru a obține spațiul, potrivit documentelor, Stelian Ion ar fi încheiat un contract de închiriere cu…propria familie.
În documentul intitulat „Criterii de ierarhizare stabilite prin punctaj” se menționează că Stelian Ion este „CHIRIAȘ” în Constanța. Ceea ce, într-adevăr, era, dar numai din data de 14 aprilie 2005, când a încheiat un contract de închiriere cu propriul tată.
Cum a fost obținut terenul din Mamaia
În cadrul ședinței de consiliu local, din 30 martie, consilierii locali au aprobat vânzarea, cu respectarea dreptului de preempțiune al societății Marina&Santis SRL, a terenului în suprafață de 854 mp din stațiunea Mamaia, fostul Bufet Felix. Asociații firmei sunt Ion Dumitrache și Maria Dumitrache. În acte, terenul apare ca fiind intravilan, deci vânzarea și cumpărarea lui ar fi perfect legale.
„Marina&Santis SRL este o firmă din Constanța, cu sediul în Mamaia, înființată în anul 1991. Administratorul acesteia este Sorin Lupu, în timp ce asociați sunt Ion Dumitrache și Maria Dumitrache. Obiectul de activitate al firmei este „hoteluri și alte facilități de cazare similare”. S.C. Marina&Santis SRL, cu sediul în stațiunea Mamaia, zona Bavaria Blu Hotel, figurează înregistrată în evidențele fiscale la adresa din stațiunea Mamaia, cu imobilul compus din construcția „Bufet Felix”, cu o suprafață construită desfășurată de 480 metri pătrați și teren intravilan în folosință în suprafață de 854 de metri pătrați”, se arată în proiectul de hotărâre nr. 120/2023.
Discussion about this post