La alegerile din 9 iunie, cetăţenii care nu pot să-şi exercite dreptul de vot din cauza unei afecţiuni vizibile vor putea fi însoţiţi în cabina de vot de o persoană la alegerea lor, a afirmat președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, menţionând că este interzis ca aceştia să fie însoţiţi de membrii biroului secţiei de votare sau de candidaţi.
Potrivit lui Greblă, cetăţenii trebuie să reţină că, dacă întrunesc condiţiile pentru a vota, trebuie să pună câte o ştampilă pe fiecare dintre cinci buletine de vot pe care le vor primi.
„Cetăţenii care greşesc la introducerea în urnele inscripţionate şi pun buletinele de vot într-o singură urnă sau încurcă, de exemplu, urna destinată preşedintelui Consiliului Judeţean cu cea pentru Consiliul Judeţean, acele buletine de vot vor fi considerate valabile. Ele vor fi separate şi puse pe capitole când vor fi deschise urnele şi se vor număra voturile. Simpla greşeală a punerii buletinul de vot în altă urnă decât cea special inscripţionată nu conduce la anularea votului„, a mai explicat preşedintele AEP.
Şeful AEP a precizat şi locul în care pot să-şi exercite cetăţenii dreptul de vot.
„Pentru alegerile locale, cetăţenii României pot să voteze doar la secţia de votare unde sunt arondaţi conform domiciliului. Pot să voteze de asemenea la reşedinţă cetăţenii români care au stabilită reşedinţa cu cel puţîn 60 de zile înaintea scrutinului. Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau străinătate pot să voteze la oricare din secţiile de votare din ţară sau străinătate numai la alegerile europarlamentare, pentru că acolo este o singură circumscripţie electorală, ori că votează în ţară, ori în străinătate, tot aceeaşi listă de 33 de europarlamentari se votează şi din această cauză nu contează unde îţi exerciţi dreptul de vot. La alegerile locale este cu totul altceva: aleg primarul localităţii, Dacă aleg primarul localităţii înseamnă că am domiciliul acolo, că mă interesează de acel oraş şi nu pot să mă duc la capătul celălalt al ţării să-mi exercit dreptul de vot„, a explicat Greblă.
El a menţionat că acestea sunt reguli care funcţionează de 30 de ani în România şi peste tot în lume.
Sursa: Agerpres
Discussion about this post