Pregătiri de primăvară! Ministerul Agriculturii anunță că sistemul de irigat este gata să funcționeze. Avem la nivel national o suprafață agricolă potential irigabilă de aproximativ 1.3 milioane de ha, teren deservit de sistem de irigații, dintr-un total de 8,3 milioane de ha, suprafață arabilă. Adică, irigăm doar 15% din ceea ce am putea iriga. În județul Constanța, cea mai secetoasă zonă a țării, din 427 de mii de ha suprafață arabilă, astăzi am putea iriga doar puțin peste 8% din aceasta, aproximativ 35 de mii de ha.
Situația nu este deloc fericită, spun reprezentanții Asociației Porducătorilor Agricoli din Dobrogea, în timp ce, conducerea filialei teritoriale Constanța a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare anunță că de la 1 mai, suprafața cu potential irigabilă a județului va crește cu 30 de mii de ha.
„La ora aceasta mai avem lucrări de întreținere și reparații la încă patru stații, încă o lună de zile. Acum, avem 7 stații funcționale ce pot deservi o suprafață de 34.733 de hectare. Contractate sunt 29.282 de hectare, cu 63 de contracte. De la 1 mai, vom avea 11 stații funcționale și o suprafață de 77.730 de hectare”, a declarat pentru Observator Constanța, Lia Nedea, directorul filialei teritoriale ANIF Constanța.
Începând cu 1 mai vor fi date în folosință stațiile aducțiune Poarta Albă și Basarab – Pădure, cele două stații mari cu o lungime de canal de 49 km. Pe partea dreapta sau stânga a canalului se vor iriga aproximativ 30.000 de hectare. La acestea se adaugă o suprafață de 13 mii de ha ce vor putea fi irigate ca urmare a lucrărilor de întreținere și reparații de la amenajările Terasă Hârșova, bază Ghindărești și SRP1 Hârșova.
Astfel, suprafața pregătită pentru irigat în 2022 va fi de peste 77 mii ha.
În 2024, suprafața arabilă irigabilă a județului Constanța ar putea ajunge la 150.000 de ha. Asta dacă vor fi duse la finalizare investițiile solicitate prin Programul Național de Investiții. Se au vedere lucrări la Amenajările Baza Hinoc, orezăria Hârșova, Carasu Mihail Kogălniceanu ,Carasu Nicolae Bălcescu, Carasu Movilița, Sinoe și Carasu Basarabi, proiecte aflate în diferite stadii de implementare.
La nivelul Dobrogei, investițiile în infrastructura de irigații sunt esențiale, asta în condițiile în care seceta este amplificată de vântul puternic ce carcaterizează zona de litoral.
„Noi, la nivelul Asociației Producătorilor Agricoli din Dobrogea în întânirile pe care le-am avut încă de la începutul anului cu reprezentanții din Ministerul Agriculturii am solicitat bani pentru Dobrogea pentru că în conformitate cu datele de la Agenția Națională de Meteorologie, județul Constanța este cel mai arid din România, precipitații medii anuale sunt 400 litri pe metro pătrat, ceea ce este insuficient”, spune Răzvan Filipescu, reprezentant APAD Constanța.
Întrebat dacă vorbim deja de o afectare a culturii de anul acesta, Filipescu susține că la acest moment situația nu este gravă. „Încă nu este de speriat pentru că există o resursă în pământ încă din toamna anului trecut dar din păcate anul acesta, volumul de precipitații este destul de scăzut și avem parte de vânt. Încă din 2020 contribuie la fenomenul de secetă pentru că usucă acea mica rezervă de apă care mai este în pământ”, precizează Răzvan Filipescu, reprezentant APAD Constanța.
Discussion about this post