OMD județul Constanța și ANAT, workshop cu privire la dezvoltarea turismului

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizației de Management al Destinației – (OMD) Județul Constanța, organizează, în perioada 29.05 – 02.06.2024, Mega Infotripul sezonului 2024 pe Riviera Românească, eveniment care își propune să pună în valoare noutățile apărute pe litoral. În același timp, cei peste 300 de agenți de turism și jurnaliști din țară vor vizita hotelurile care s-au bucurat de investiții și modernizări în calitatea serviciilor.

În aceste momente, la hotel Del Mar Mamaia, are loc o conferință de presă susținută de organizatorii infotripului.

În cadrul evenimentului, vor fi prezentate noutățile sezonului 2024 precum și calendarul de evenimente pe care le pregătesc OMD-urile din Constanța, stațiunea Mamaia și Mangalia.

„În 2024 se mizează pe o implicare a OMD-urilor locale și a OMD Județul Constanța, parteneriat public privat și rețetă de succes pentru dezvoltarea și punerea în valoare a stațiunilor de la Marea Neagră”, au transmis organizatorii.

Conferința de presă este susținută de Enache Bucovală – președinte OMD Județul Constanța, George Măndilă – președinte OMD Mamaia Constanța, Nicolae Bucovală – prim-vicepreședinte OMD Mamaia Constanța, Sebastian Puznava – Vicepreședinte, Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, Laurențiu Oprescu – Șef Serviciu Marketing, Relații Internaționale & Relații publice Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Aurelian Marin – prim-vicepreședinte ANAT, Adrian Voican – vicepreședinte ANAT.

UPDATE:

Potrivit organizatorilor, la 1 iunie vor fi deschise peste 2.200 de unități de cazare. Serviciile spa și wellness sunt din ce în ce mai cerute, iar 24 de hoteluri au facilități pentru mașinile electrice. Prețurile încep la 1 iunie cu 37 lei de persoană și pot ajunge până la 350 de lei pe noapte cu toate facilitățile la hotel de 5 stele.

 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal