Militarii fiinlandezi dislocați la Baza de la Mihail Kogălniceanu au intrat oficial în pâine. În prezența ministrului apărării naționale a avut loc ceremonia de certificare a detașamentului pentru executarea misiunilor de Poliție Aeriană Întărită în România. Angel Tâlvăr a salutat prezența militarilor străini și a anunțat oficial că în perioada următoare baza de la Kogălniceanu va intra într-un amplu proiect de modernizare. Aceasta va deveni prima capabilitate militară și, totodată, primul element complet și complex de infrastructură aeroportuară construit de România după anul 1990.
Detaşamentul finlandez, constituit din aproximativ 90 de militari (piloți și personal tehnico-ingineresc) şi 7 aeronave F-18 Hornet, va executa, împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române și militari ai Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, misiuni de Poliție Aeriană Întărită, sub comandă NATO, pentru aproximativ două luni.
„Alăturarea Finlandei alianței contribuie la întărirea securității pe flancul estic al NATO într-un mod coerent de la Marea Neagră la Marea Baltică. Misiunea consolidată de Poliția aeriană sub comandă NATO este o misiune de apărare colectivă pe timp de pace și să asigure spațiul aerian al alianței”, a declarat Angel Tâlvăr, ministrul Apărării Naționale.
„Este o onoare să fiu prezentă aici. Securitatea în Marea Neagră s-a schimbat dramatic, după anexarea Crimeei de către Rusia. Acum situația s-a înrăutățit și mai mult odată cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei”, a punctat Leena Liukkonen, ambasadoarea Finlandei la București.
Misiunile pe care detașamentul forțelor aeriene finlandeze le va executa alături de cele britanice și române vor contribui nu doar la consolidarea experienței profesionale, ci vor perfecționa și abilitatea aviatorilor militari din cele trei țări aliate de a opera împreună într-un mediu de securitate din ce în ce mai complex. Ceremonia de certificare a detașamentului finlandez a coincis cu anunțul făcut de ministrul Apărării Naționale de începere a lucrărilor la noua pistă de decolare-aterizare, prima pistă cu destinație militară construită în România după 1990.
„Acoperă nevoile noastre, viziunea noastră în ceea ce privește securitatea regională. Pentru România, regiunea Mării Negre este foarte importantă. Cred că era nevoie de ele ca urmare a unei viziuni demarate cu mult înainte. Se înscrie în viziunea pe care România o are în ceea ce privește rolul pe care cetățenii i l-au încredințat”, susține Angel Tâlvăr, ministrul Apararii Nationale.
„Vom construi cel mai mare proiect pentru o bază militară din România. Zona operațională, zona de staționare aeronave și mentenanță, construire pistă de decolare și aterizare respectiv calea de Tulare, zona stimulator de zbor, cladire comunicații și organizarea de șantier”, declară Cezar Șerban, reprezentant antreprenor.
Întregul proiect de investiții pentru modernizarea și extinderea bazei are o valoare totală de aproximativ 12,173 mld. lei, fără TVA, iar finalizarea acesteia este estimată a avea loc în aproximativ 240 de luni de la aprobarea acestuia, care a avut loc în anul 2021. La final, suprafața bazei va fi de circa 2.800 de hectare.
Discussion about this post