După aproximativ o săptămână de la reluarea pregătirii, cu antrenamente cu caracter fizic, fotbaliștii de la Farul Constanța vor susține și câteva jocuri de verificare înaintea debutului în noul sezon, programat în weekend-ul 12-14 iulie 2024.
Astfel, vineri, 21 iunie, de la ora 18.00, ”marinarii” vor începe jocurile amicale pe teren propriu, în compania deja tradiționalului adversar CernoMore Varna, formație care a încheiat recenta stagiune pe locul 3 în campionatul Bulgariei.
Cinci zile mai tîrziu, grupoarea pregătită de Gheorghe Hagi va întâlni, tot pe terenul Central al Academiei Hagi, pe Zimbru Chișinău, locul 3 în campionatul Moldovei.
Pe 29 iunie, de la orele 11 și 17, Farul va întâlni, pe terenurile Academiei Hagi, campioana Moldovei, Petrocub Hâncești.
Ultimul joc de pregătire stabilit până în prezent va fi tot împotriva campioanei Moldovei, la 3 iulie, de la ora 17.00, tot la Baza Sportivă a Academiei Hagi.
Discussion about this post