În aceste momente, ISU Constanța intervine la un accident rutier în municipiul Constanșa, în care au fost implicate trei autoturisme ș și o ambulanță SMURD.
La fața locului se intervine cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de de stingere, un SMURD C, un SMURD B și trei ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
Potrivit primelor informații, accidentul aututo a avut loc în intersecția de la Dacia.
„În accident au fost implicate nouă persoane”, mai transmis reprezentanții ISU Constanța.
„Vor fi transportate la spital trei victime conștiente din autoturismul implicat în accident și de asemenea pacientul minor care se afla în ambulanța SMURD”, informează ISU „Dobrogea”.
Copilul mergea spre spital cu mama sa și au fost transferați cu o altă ambulanță la spital.
În urma coliziunii, trei persoane au fost rănite, o femeie 33 ani, inconștientă și un bărbat cu o femeie, 35-45 ani, conștiente la spital.
Echipajul SMURD implicat în accident nu a pățit nimic în urma implactului.
În urma accidentului, două victime au suferit traumatism cranio-cerebral, dintre care unul este foarte grav și a fost nevoie să fie intubată la fața locului, iar o altă persoană a suferit traumatism abdominal și la bazin. Toate au fost transportate la spital.
Discussion about this post