Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, sâmbătă, 23 iunie, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani.
Potrivit IPJ Constanța, acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat în formă continuată.
La data de 23 iunie 2024, ar fi încercat să sustragă bunuri din două autoturisme parcate pe străzile Siretului și Lahovari.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Duminică, 24 iunie, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.
Polițiștii fac un apel către cetățeni să-și protejeze bunurile.
„Astfel, pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor, vă recomandăm să nu lăsați lucruri de valoare, mai ales la vedere, în autoturisme. Parcați vehiculele în locuri iluminate și montați pe acestea alarme. Asigurați-vă că ați încuiat autoturismul”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Discussion about this post