Furt de zeci de mii de euro, în Mamaia. Hoții, liberi!

Dacă autoritățile uită, nu înseamnă că trebuie să facem și noi asta. Așa că haideți să ne punem pe săpat și dezgropat, în cel mai ignorat furt de obiecte valoroase, din istoria stațiunii Mamaia. „Operațiunea Topește Statuia” a fost pusă în mișcare de un grup de hoți, chiar în inima „perlei” litoralului românesc, iar pagubele s-au ridicat, potrivit unor estimări, la zeci de mii de euro.

Cum s-au „topit” hoții de statui topite

Dumneavoastră, cititorii acestui articol vă împărțiți probabil în două categorii: Cei care știați despre cazul statuilor furate din Stațiunea Mamaia, fără să cunoașteți modul de operare și aceia dintre dumneavoastră care abia acum citiți despre asta. Haideți, pentru toți, să începem cu ce a fost comunicat oficial, iar asta doar după presiunea mass-media:

Șapte statui mari, din bronz, realizate de unii dintre cei mai cunoscuți sculptori români și puse la expoziție în văzul lumii, la vedere pentru toți turiștii care treceau pe promenada Stațiunii Mamaia au fost furate. Știți când s-a întâmplat asta? În urmă cu peste 20 de ani. Știți de când cercetează cazul poliția? De șapte ani. Asta pentru că primăria Constanța a raportat seria de furturi, abia după ce a ieșit de sub domnia fostului „faraon” al administrației, Radu Mazăre.

„Înainte de anul 2000, au dispărut din stațiunea Mamaia o serie de statui. E depusă plângere la poliție, dar niciun rezultat.”, ne-au declarat actualii reprezentanți ai primăriei Constanța.

Statuie din Stațiunea Mamaia. Sursa foto Wikipedia

Potrivit surselor noastre, printre primele statui furate au fost opera cunoscutului sculptor Oscar Han „Nou Născut”, realizată în 1958 și amplasată în dreptul Hotelului Rex, alte două opere semnate de Cornel Medrea „Primăvara” și bustul lui Ovidiu, ambele expuse în fața hotelului Ovidiu și „Fata cu căprioara“ realizată de Constantin Baraschi în 1964. Aceasta trona lângă Cinema Albatros.

Statui realizate de artistul Oscar Han. Sursa foto urban.ro.

Conform informațiilor pe care le deținem, furturile ar fi fost date la finalul anilor 90, posibil chiar în 1999. Însă, dispațitia lor a fost raportată oficial abia 15 ani mai târziu. Poliția a pornit din start cu un handicap imens, din pricina timpului pierdut. Anchetatorii credeau inițial că hoții au furat statuile și le-au vândut mai departe către colecționari, în schimbul a zeci de mii de euro, însă surse ne declară faptul că adevărul nu e atât de palpitant și cinematografic.

„Vă spun că nu au ajuns în colecții private, doar nu erau mari intelectuali hoții. Au fost topite și vândute.”, ne declară o sursă avizată.  

Iarna ca hoții

S-a tot dezbătut modalitatea prin care hoții au reușit să ia statuile, fără să fie văzuți. Strategia „Iarna ca hoții” stă cel mai bine în picioare. Cele șapte opere ar fi fost date jos de pe soclu în extrasezon, atunci când și puținele camere de supraveghere amplasate în stațiune funcționează doar în parte, iar agenții de pază sunt relocați către obiective din oraș.

Anii au trecut, iar cei ce au produs jaful istoric din Mamaia nu au fost prinși, așa că oamenii au început să creadă că aceștia au dat noi lovituri, mai ales pentru că în anii 2000 alte statui au dispărut atât din „perla” litoralului cât și din Constanța. Însă, acestea nu au fost furate ci au fost luate și ascunse de primărie în spații fără vizitatori. Vestea bună este că de curând autoritatea locală a început să aloce fonduri pentru restaurarea lor, iar obiectele de artă vor fi din nou expuse.

„Celelalte statui sunt depozitate în siguranță și în condiții corespunzătoare. Vor fi amplasate în oraș până în luna octombrie a acestui an, conform contractului de reamplasare aflat în derulare. Încă nu au fost reamplasate, așteptăm o serie de documente de la Ministerul Culturii.”, ne-au explicat reprezentanții primăriei.

Este vestea pe care muzeografii o așteaptă de două decenii.

„Este vorba de sculptori importanți și compoziții reprezentative pentru creația lor. Suntem un oraș mare, cu relativ puține sculpturi de for public, iar un oraș este sau poate aspira să devină memorabil și prin monumentele sale, așa că din punctul meu de vedere, aceste compoziții ar trebui să ocupe spații dedicate lor, amenajate special în acest scop și sper că vor exista mai multe astfel de locuri pe viitor.”,  ne-a declarat Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța.

Până când bijuteriile de bronz vor fi din nou aduse la lumină, nu ne rămâne decât să admirăm fiarele expuse pe iarbă, în centrul Constanței, la kilometrul zero. Mă refer precis la acele imitații de opere de artă, înălțate pe locul fostului hotel Continental.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal