În contextul desfășurării festivalului Neversea, polițiștii Serviciului Siguranţă Școlară și Prevenirea Criminalității au desfășurat o serie de activităţi de prevenire, informează Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța.
Împreună cu jandarmi ai Grupării de Mobile de Jandarmi ”Tomis” Constanța, specialiști ai Agenției Naționale Antidrog Constanța și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Constanța, au acționat în zona plajei Modern.
Reprezentanții operatorilor economici (care dețin spații de cazare, restaurante, pub-uri) au primit recomandări cu privire la modalitățile în care pot preveni faptele ilicite.
Au fost avute în vedere, cu precădere, consumul de alcool sau de substanțe interzise, precum și infracțiunile de furt.
Totodată, atenția polițiștilor a fost orientată și către siguranța voluntarilor festivalului. Aceștia au beneficiat de sesiuni de informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri și prevenirea situațiilor de risc.
Aceste activități vor continua în perioada desfășurării festivalului.
Discussion about this post