A făcut președintele SUA cea mai mare gafă a carierei sale cerând înlăturarea liderului rus de la putere din cauza atacului din Ucraina? Este greu de știut exact la ce se gândea Joe Biden atunci când a ținut discursul său în Polonia sâmbătă. Președintele american a petrecut 27 de minute pentru a rosti ceea ce a fost, fără îndoială, cel mai puternic și mai important discurs al președinției sale, susține corespondentul The Telegraph în SUA, Josie Ensor.
În fața Castelului Regal, unul dintre reperele notabile ale Varșoviei, avariat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a invocat ororile trecutului nu foarte îndepărtat al Europei și a promis că Europa nu se va întoarce la cele mai întunecate zile ale sale, în ciuda războiului care face ravagii în Ucraina.
Dar pentru gândul său de despărțire a decis să improvizeze. „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”, a spus el, vorbind despre președintele rus Vladimir Putin. Mesajul său a fost primit cu aplauze de polonezii și ucrainenii din public, dar acasă, cei de la Washington, au rămas cu gura căscată.
În câteva minute, Casa Albă a emis o rectificare prin care spunea că nu, SUA nu urmărea schimbarea regimului de la Moscova.
Gafa lui Biden nu va fi atât de ușor de uitat
Această gafă a lui Biden nu va fi atât de ușor de reparat. Poate că administrația americană a reacționat atât de rapid, pentru că deja are experiență la acest capitol.
Nu a fost prima dată când șeful lor a ieșit din scenariu, nu a fost nici măcar prima dată în această săptămână.
În timpul călătoriei sale de patru zile în Europa, Casa Albă a fost nevoită să revină asupra mai multor remarci ale comandantului-șef, în vârstă de 79 de ani.
Administrația a precizat și că SUA „nu ar folosi” arme chimice, după ce președintele a declarat că țara va răspunde „cu aceeași monedă” la orice atac chimic rusesc.
De asemenea, Casa Albă a mai avertizat că trupele americane nu vor merge în Ucraina, după ce Biden le-a spus celor din Divizia 82 staționată în Polonia despre ororile pe care „sunt pe cale să le vadă” în războiul din țara vecină.
În ianuarie, președintele a fost nevoit să își clarifice poziția cu privire la un potențial război în Ucraina, revenind asupra remarcilor din conferința de presă din ziua precedentă, în timpul căreia a sugerat că o „incursiune minoră” ar provoca un răspuns mai puțin dur decât o invazie la scară largă a țării.
Dmytro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, a atacat comentariul, spunând ulterior că o țară „nu poate fi invadată pe jumătate”.
Multe dintre gafele lui Joe Biden pot fi trecute cu vederea. Dar de cea mai recentă sigur nu va scăpa foarte ușor.
Putin crede că Occidentul vine după el
„Porumbelul” scos de președintele Americii confirmă ceea ce Putin a crezut tot timpul – că politica reală, tacită, a SUA este schimbarea de regim. Cumva, asta îi oferă asigurarea că războiul pe care l-a purtat devine o luptă nu doar pentru Ucraina, ci și pentru însuși supraviețuirea sa.
Se spune că Putin a fost obsedat de videoclipurile din ultimele clipe de viață ale lui Moammer Gaddafi, când liderul libian detronat a fost descoperit ascuns într-un canal de către rebeli (cu ajutorul serviciilor de informații ale NATO), înainte de a fi împușcat și ucis cu baioneta. Imaginea unui om puternic doborât de puternica alianță a devenit una chiar instructivă.
De atunci, Putin a crezut că Occidentul vine după el, așa că ceea ce a declarat Biden în Polonia nu va face decât să îi întărească și mai mult temerile.
„Șoimilor din administrație și de afară le va plăcea”, a scris pe Twitter Aaron David Miller, fost consilier al Departamentului de Stat, acum la Carnegie Endowment.
Kremlinul a răspuns spunând că aceasta este o chestiune care „nu trebuie decisă de Biden, ci de poporul Federației Ruse„.
Între timp, televiziunea de stat rusă a început deja să difuzeze în reluare clipuri cu ultimele rânduri ale discursului.
Vizita lui Biden la Varșovia în acest weekend a avut loc la 25 de ani, după un alt discurs istoric pe care l-a ținut în capitala poloneză în calitate de senator american, după căderea Uniunii Sovietice, când i-a îndemnat pe partenerii europeni să nu se complacă.
În calitate de principal membru democrat al Comisiei pentru relații externe a Senatului la acea vreme, Joe Biden a fost una dintre cele mai puternice și mai articulate voci care au susținut extinderea NATO în Europa de Est la sfârșitul anilor 1990.
Potrivit The Telegraph, se pare că oratorul, cândva priceput, nu mai poate fi de încredere când vine vorba de transmis mesajele SUA.
Discussion about this post