Lenea este motorul care pune în mișcare ideile multor tineri. Chiar dacă sunt la vârsta la care ar trebui să facă mișcare și să-și dorească mai mult pentru sănătea lor mintală și fizică, leneșii preferă să se păcălească mai întâi pe ei, și apoi pe cei din jur.
În loc să dea 180 de lei la acea celebră aplicație, pe care o pot descărca pe telefon și prin care au acces la sute de săli de fitness și forță, unii oameni aleg să-și cumpere niște mulaje corporale care imită mușchii. Acestea pleacă undeva de la suma de peste 400 de lei și devin chiar mai scumpe, în funcție de site și calitate.

Aici trebuie să insistăm puțin și să explicăm și comparăm: Știți că tot criticam femeile care folosesc miliarde de filtre, de ajung să se transforme în altceva, față de starea lor naturală, pentru instagram. Ok, acum trebuie să înțelegem că și unii bărbați, iar aici puneți dumneavoastră ghilimelele, își arată acele pătrățele artificiale, tot pe Instagram. Asta, repet, în loc să meargă la sală.

Care este logica? Să spunem că o fac pentru impresionarea unor domnișoare, ceea ce oricum este greșit. Dar, la un moment dat trebuie să ajungă și față în față cu ele. Nu mai discut, dacă se întâlnesc la plajă, să zicem. Doar dacă se văd în oraș și femeile invitatea acolo, la o cafea (pe care probabil tot ele o vor plăti, după specimenul acceptat la întâlnire) vor ajunge să vadă o burtă mare, deci un sigur pătrat în loc pătrățelele la care au dat ele like.
Acum, nu-i judecăm pe cei cu burtă, am avut și eu, autorul articolului, dar trebuie să scoatem în evidență minciuna vizuală.
Deci, revenind la ideea că femeia va vedea față în față diferența dintre Instagram și realitate, aici clar conturăm o dezamăgire mare. Însă, nu cumva să vă gândiți că leneșii mincinoși în pixeli nu au o soluție și ca să păcălească prima întâlnire. Acum să vă țineți bine, deci, există și corsete, atenție, CORSETE pentru bărbați! Se bagă pe sub tricou și zice lumea că ai deja vreo 15 ani de sală în urmă.

Așa că îți pot pune mușchii falși, pe instagram, TikTok, etc și după, la întâlnire, la prima, repet, (de la a doua situația se poate complica pentru ei) își pun corset.
Despre acest corset mi-a explicat cineva în timp ce făceam documentare pentru articolul pe care îl citiți. La început, am zis că glumește, dar am căutat și na că există!
Și dacă ajunge în vizită, acasă, la distinsa parteneră de întâlnire și respectivul este nevoit să se descalțe, poate arăta că are și picioare puternice:

Din păcate, tot ce am scris mai sus nu este o glumă, o invenție, ci parte din realitatea zilelor noastre. Practic, imaginea estetică (prost înțeleasă) este atât de importantă pentru mulți, încât aleg să trăiască într-o minciună, devenind victimele propriei înșelătorii.
Cum putem scăpa de asta? Foarte simplu: Dacă, de la bun început te arăți așa cum ești, nu mai trebuie să te obosești să duci povara minciunii și se găsește cineva care să te placă fix pentru stilul tău original. De fapt, originalul fiind un lucru atât de rar, sunt convins că cei ce-l vor adopta vor avea un mare succes.





