Asociația Elevilor din Constanța solicită intervenția Biroului Național USR în Constanța, motivând că vicepreședintele CJC Petre Enciu a făcut blat cu PNL, în detrimentul elevilor, privind accesul elevilor navetiști la transport județean gratuit.
Elevii spun că pentru a rezolva problema transportului județean, Petre Enciu a acceptat, la solicitarea AEC, să depună un proiect de hotărâre care ar fi eliminat această problemă.
„În ciuda importanței proiectului asupra viitorului elevilor navetiști, acesta este ignorat, Petre Enciu fiind incapabil să îl semneze și să îl depună. Astfel, deși acesta a promis că proiectul va fi depus luni, acest lucru nu s-a întâmplat”,
transmite AEC, într-un comunicat de presă.
AEC solicită de urgență depunerea proiectului de către Petre Enciu, precum și intervenția Biroului Național USR în Constanța pentru a se asigura că blatul făcut în detrimentul elevilor va fi dizolvat.
De cealaltă parte, vicepreședintele CJC, Petre Enciu spune că elevii s-au grăbit cu acuzațiile, proiectul fiind în lucru.
“Am văzut că au trimis cei de la AEC, urât din partea lor pentru că eu chiar pregăteam și analizam acest proiect. O să le cer scuze public pentru că au făcut lucrul ăsta. Eu am avut o discuție cu ei, cu elevii, ajunsesem la un acord, le-am promis că acest proiect de hotărâre îl vom depune. Era o chestiune de câteva zile, de timp, să analizez și eu un referat de aprobare, să punem în formatul care trebuie și așa mai departe, dar ei s-au grăbit și au dat acest comunicat. O să vedem. Astăzi este luni, deci stați puțin, despre ce vorbim? V-am spus… o să le cer scuze public în momentul în care vom depune acest proiect”,
a declarat pentru Observator Constanța, Petre Enciu, vicepreședintele CJC.
Discussion about this post