Gheorghe Hagi, antrenorul echipei Farul Constanța, a anunțat, în urmă cu câteva momente, că refuză propunerea de a deveni antrenorul Echipei Naționale de fotbal a României. „Regele” susține că a fost una dintre cele mai grele decizii din cariera lui.
„Dragi suporteri români, în urma discuțiilor din ultima perioadă, cu privire la dorința Federației Române de Fotbal de a fi noul selecționer al României, doresc să precizez următoarele:
– Am analizat în ultimele zile această posibilitate, pentru că, pe de o parte, trebuiau îndeplinite anumite condiții ale F.R.F, iar pe de altă parte există proiectul pe care l-am început la Farul Constanța în urmă cu trei ani, unde îmi doresc să construim un club puternic.
– Din acest motiv am decis că nu pot accepta, în acest moment, propunerea Federației Române de Fotbal de a fi selecționerul echipei naționale.
– A fost cu siguranță una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat în întreaga carieră, pentru că naționala României reprezintă visul oricărui tehnician român.
– Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în aceste zile. Hai, România!”, este mesajul transmis de Gheorghe Hagi, pe site-ul clubului Farul Constanța.
Discussion about this post