Lupta pentru medalie la săritura în lungime la feminin a fost extrem de echilibrată, iar printre protagoniste s-a numărat și atleta noastră, Alina Rotaru Kottamann.
Concursul a inceput în forță, iar primele concurente de la lungime au sărit toate aproape sau după linia de 7 m. Americanca Tara Davis a sărit 7.05 m din a doua încercare, iar Jasmine Moore, 6.95 m din prima.
Intrată a 6-a, în prima parte a competiției, Alina a avut primele două sărituri egale. Ambele au măsurat 6.64 m. La a treia, însă, românca a sărit 6.65 m și a urcat pe locul 6 în clasament. Mai erau șase adversare care ar fi putut-o depăși. Nu au reușit, iar Alina și-a vazut un vis împlinit. În urma acestui rezultat s-a calificat în primele 8 atlete din lume la săritura în lungime.
Mai avea încă trei încercări în care să atace podiumul. A 4-a săritură a fost de 6.55 m, dar a 5-a a fost de 6.67 m și era din nou pe locul 6. La ultima încercare, a sărit doar 6,50 m, iar cea mai bună săritura a rămas a 5-a – 6,67 m, cu care s-a clasat pe locul 7 la final.
Podiumul a fost ocupat de Tara Davis-Woodhall, din Statele Unite ale Americii (7.10 m) – locul 1, Malaika Mihambo, din Germania (6.98 m) – locul 2, Jasmine Moore din SUA (6.96 m) – locul 3.





