Consiliul Județean Constanța (CJC) anunță semnarea contractului de finanțare aferent proiectului „Reabilitarea și modernizarea drumurilor județene DJ226A tronsonul DN22/Tariverde – Cogealac și DJ226B tronsonul Cogealac – Gradina – Pantelimon – DN2A/Crucea”.
Proiectul, finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, are o valoare totală de 189.138.746,77 lei (aproximativ 38 milioane de euro) și vizează reabilitarea a 33,860 km de drumuri județene.
Prin acest proiect, se vor moderniza 5 poduri și podețe, 10 stații de transport public, peste 7 km de piste de biciclete și 2 km de trotuare. De asemenea, vor fi implementate măsuri speciale pentru siguranța circulației, inclusiv treceri de pietoni adaptate pentru persoanele cu dizabilități, și vor fi plantați arbori de-a lungul drumurilor, pe o lungime de peste 24 km.
Aceste lucrări sunt esențiale pentru a îmbunătăți conectivitatea între DN22, DN2A și comunitățile din nordul județului.
„Semnarea acestui contract de finanțare reprezintă un pas decisiv în modernizarea infrastructurii rutiere din județul nostru. Aceste drumuri nu sunt doar artere de transport, ci și căi prin care aducem comunitățile mai aproape, facilităm accesul la resurse și oportunități și contribuim la dezvoltarea economică a regiunii. Proiectul va aduce beneficii semnificative pentru locuitorii județului Constanța, îmbunătățind considerabil siguranța și confortul călătoriilor pe drumurile noastre. Lucrările se vor finaliza până în anul 2027, pentru a asigura un județ mai bine conectat și mai sigur pentru toți locuitorii săi”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.
Proiectul va avea un impact major asupra dezvoltării regionale, contribuind la creșterea economică și la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru locuitorii din zonele vizate.
Discussion about this post