Turneul final al Campionatului European din Germania este deja istorie, iar pentru naționala României începe o noua aventură pe plan internațional.
“Generația de suflet” va continua cu un nou antrenor principal după plecarea lui Edi Iordănescu. Mircea Lucescu are un obiectiv clar: calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Tricolorii vor susține în luna septembrie două jocuri oficiale în Liga Națiunilor.
Tricolorii vor evolua pe 6 septembrie în Kosovo, iar pe 9 septembrie vor juca pe stadionul Steaua cu Lituania, de la ora 21:45.
“Biletele pentru partida cu lituanienii vor fi puse în vânzare online, marți, 20 august, la prânz, pe site-urile bilete.frf.ro și bilete.ro și în aplicația mobilă Fan Arena by FRF.
Prețul biletelor va fi de 35 lei (peluze), respectiv 60 lei (tribune). În zona VIP, prețul este de 500 lei. Bilete cu valoare zero pentru copii la cele două tribune.
Copiii cu vârsta sub 14 ani au acces gratuit în Family Zone, sectoarele dedicate familiilor atât la tribuna 1, cât și la tribuna 2, alegând tipul biletului (copil) în efectuarea comenzii”, notează Federația Română de Fotbal pe site-ul săi oficial.
Discussion about this post