Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social “Litoralul pentru toți”, în perioada 1-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
Prețul de 38 de lei pe noapte de persoană este la un hotel de 2 stele din Eforie Nord. În stațiunea Mamaia, tarifele pornesc de la 77 de lei la 3 stele, iar în restul stațiunilor pleacă de la 60 de lei. Pentru all-inclusive, turiștii vor plăti de la 210 lei în sus de persoană pe noapte – preț valabil pentru un hotel de 3 stele din Venus.
An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 57 de unități au aderat la program, oferind aproximativ 6.000 de locuri de cazare pe noapte. FPTR se așteaptă ca, până la debutul programului, să fie înscrise peste 80 de hoteluri.
Programul “Litoralul pentru toți” se desfășoară de 22 de ani și a ajuns la cea de-a 45-a ediție.





