La data de 6 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accident rutiere, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de conducătorii auto care nu respectă regulile de circulație. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate, seara trecută, este de peste 10.000 de lei.
În cadrul activităților derulate, au fost testați cu aparatul etilotest 115 conducători auto și 22 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea limitei legale de viteză și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, patru șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere pentru conducere sub influența alcoolului, neacordarea de prioritate pietonilor și nerespectarea culorii semaforului.
De asemenea, în jurul orei 20.25, polițiștii au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism pe strada Prelungirea Meșterul Manole.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Discussion about this post