Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează, sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că, pentru ziua de astăzi, 12 septembrie, conducerea aeroportului Charleroi a anunţat o grevă de 24 de ore, ce va afecta operaţiunile pe acest aeroport.
În acest context, capacitatea operaţională a aeroportului va fi redusă, iar unele zboruri vor fi anulate. Greva vizează majoritatea funcţiilor operaţionale ale aeroportului (bagaje, check-in, realimentarea aeronavelor).
Pasagerii sunt sfătuiţi să verifice starea zborurilor pe site-urile companiilor aeriene.
Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al Ambasadei României la Bruxelles: +32(0)497428663.
Discussion about this post