Numărul turiştilor care au venit în Croaţia în primele opt luni din acest an a crescut semnificativ, atingând astfel un nivel record de 16,9 milioane. Concret, au fost înregistrate 89,4 milioane de înnoptări în structurile de primire turistică, informează un site de specialitate din Croația.
Cei mai mulţi vizitatori au sosit din Germania (2,5 milioane), Slovenia (1,4 milioane) şi Austria (1,26 milioane), iar cele mai populare destinaţii au fost Rovinj, Dubrovnik, Porec, Split şi Umag.
Ministrul Turismului din această țară a afirmat că aceste cifre record sunt parte a planului de promovare a turismului în Croaţia, în special înainte şi după lunile de vârf de vară. Iar acest obiectiv a fost îndeplinit, veniturile Croaţiei din turism în acest an fiind estimate la nivelul record de 15,2 miliarde de euro, un avans de 4% faţă de 2023.
La ora actuală, turismul are o pondere de aproximativ 20% din economia Croaţiei, ţară cu o populaţie de 3,9 milioane de locuitori.





