Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Mangalia s-au autosesizat, astăzi, privind comercializarea de țigarete într-un apartament din municipiu suspectate că ar proveni din contrabandă. Bunuri în valoare de aproximativ 4.000 lei au fost ridicate.
Trei mandate de percheziție domiciliară au fost făcute la locuințele unei femei, în vârstă de 36 de ani, fiind descoperite și ridicate 2.300 de țigarete netimbrate în valoare de peste 2.000 de lei, suspectate că ar fi fost deținute pentru comercializare.
De asemenea, la una dintre locuințe în care se afla un bărbat, în vârstă de 44 de ani, au fost identificate 10 recipiente de parfumuri suspectate de a fi contrafăcute.
În cauză au fost întocmite două dosare ce vizează săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere și comercializare de mărfuri care ar trebui plasate sub un regim vamal și săvârșirea infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Discussion about this post