Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat că 182 de persoane au fost ucise şi 727 au fost rănite în atacurile israeliene de luni asupra unor zone din sudul Libanului, cel mai mare număr de morţi înregistrat după aproape un an de violenţe, transmit AFP şi Reuters.
Printre morţi şi răniţi se numără copii, femei şi paramedici, a mai informat ministerul libanez al Sănătăţii, care anunţase anterior un bilanţ de 100 de morţi şi peste 400 de răniţi.
Armata israeliană a anunţat că a vizat luni peste 300 de obiective ale Hezbollah din Liban, de unde mişcarea islamistă lansează rachete asupra teritoriului israelian pentru a susţine mişcarea palestiniană Hamas, aflată în război cu statul evreu în Fâşia Gaza. Raidurile israeliene au vizat obiective ale Hezbollah din sudul Libanului, Valea Bekaa din estul ţării, precum şi ţinte aflate în partea de nord, în apropiere de graniţa cu Siria. AGERPRES/(AS – autor: Raluca-Elena Anghel, editor: Irina Cristea)
Sursă: Agerpres
Discussion about this post