După 1918, Constanța a cunoscut o schimbare în evoluția orașului, iniţiată de către mecanismele politicii, prin cristalizarea unor noi direcții de abordare a problemelor oraşului, în cadrul aceluiaşi proces unic de dezvoltare. Situația socială imediat următoare în care se afla populația orașului după încheierea Primului Război Mondial impunea măsuri sanitare.
Primăria emitea ordine și circulare cu privire la igiena publică, pentru a preîntâmpina apariția bolilor molipsitoare. Încep să se organizeze băi gratuite, se trece la un proces intens de deparazitare, se iau credite suplimentare pentru aplicarea măsurilor necesare sanitare în privința combaterii epidemiei de tifos și febră tifoidă.
În aceeași măsură, se constată și intervenția comandantului trupelor franceze din Dobrogea, pe lângă Prefectura Constanța, în vederea asigurării igieniei publice care să asigure un mediu sănătos în rândul populației orașului. Igienizarea orașului – un aspect extrem de important – se poate observa și prin atenția pe care o acordă în mod deosebit Ministerul de Interne, prin Direcția Generală a Serviciului Sanitar Acesta a emis o circulară datată 19 decembrie 1918 adresată primarului Virgil Andronescu și care cuprindea dorința Direcției Generale a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului de Interne de a avea informațiile necesare cu privire la existența unor inițiative din partea primăriei de a organiza de societăți cu scopuri sanitare adresate în mod special medicilor „din acel oraș” și nu doar atât, ci chiar implicarea în mod activ pentru a face cunoscută existența medicilor din oraș.
Prezența medicilor în orașul Constanța era necesară pentru bolnavii și infirmii care rămăseseră cu sechele din cauza războiului. Pentru o mai bună gestionare a situației și de diminuare a răspândirii bolilor contagioase, primăria Constanța decide ca Spitalul de Contagioase să funcționeze în sediul Școlii Normale și în Cazarma Regimentului 13 Artilerie. De asemenea, în cererea formulată de către primar la 19 februarie 1919 se face specificația mutării a 9 bolnavi atinși de tifos, 2 de varicelă și 3 de difterie.
Primarul Constanței alocă o sumă de bani pentru confecționarea a 2 costume, necesare personalului sanitar însărcinat pentru deparazitarea bolnavilor de tifos și achiziționarea a 2 cearceafuri. Colaborarea dintre primar și medic în rezolvarea situațiilor era vitală. În multe dintre cazuri, primarul apela la doctor să se prezinte la bolnavi și apoi să comunice maladia de care acesta din urmă suferea. Alături de tratamentul necesar era nevoie și de o hrană corespunzătoare.
Primăria Constanța, prin legea de organizare a comunelor urbane, aproba un credit extraordinar în valoare de 250 lei cu scopul de a se plăti „lăptarului CRISTU ST.CARAGIANI, costul a 100 litri de lapte procurat pentru Spitalul Comunal în perioada 1-15 Decembrie 1918”. Nu doar laptele era alimentul necesar pentru bolnavi. Unul din alimentele de bază era carnea, dar și peștele, însă cantitatea de pește necesară pentru bolnavi trebuia să ajungă pentru administrarea de două ori pe săptămână.
Să nu uităm, însă, că ne aflăm la puțină vreme după încheierea războiului, iar situația financiară și a hranei era o problemă, dar aceste chestiuni au încercat să-și găsească rezolvarea printr-un efort comun, administrația locală și comunitate.
AUTOR: Prof.dr. Răzvan-Raul Ivan/ EDITOR: Natalia Vrânceanu
Discussion about this post