Deși porneau cel puțin teoretic favoriți și își doreau să plece cu toate cele trei puncta din jocul cu nou-promovata Gloria Buzău, fosta campioană Farul nu se regăsește deocamdată în acest campionat și a pierdut cu 0-1.
La finalul jocului derulat în condiții meteo nefavorabile(ploaie torențială și vânt puternic) Gloria Buzău a învins echipa Farul Constanța, scor 1-0, într-un meci disputat în etapa a 11-a din SuperLiga.
Cu o singură victorie în primele 10 runde din acest sezon, nou-promovata din Buzău a obținut duminică primul succes pe teren propriu.
Prima rerpriză a fost ceva mai animată mai ales că în minutul 25, Budescu a trimis puternic din corner, iar Marins a fost aproape de un autogol. A avut noroc: mingea s-a dus peste poartă. Farul a răspuns printr-un șut al lui Radaslavescu (min.29) de la marginea careului, însă acesta a ratat ținta.
Prima mare ocazie a partidei a formației lui Gică Hagi i-a aparținut lui Grigoryan (min.35). Armeanul a șutat violent din unghi, însă Lazar a deviat puțin și a fost salvat de bară.
În partea a doua meciului, Casap a centrat pentru Alibec (min.69), atacantul a încercat să prelungească, dar Lazar a intervenit și a respins în corner.
Golul echipei gazdă a venit în minutul 77 când Dario Canadjija a înscris unul gol al partidei, cu un șut de la marginea careului, la colțul scurt.
Gloria a fost aproape de 2-0 pe final, însă execuția spectaculoasă a lui Matos (min.88), cu călcâiul, a trecut puțin pe lângă poartă.
În urma acestui rezultat, trupa lui Eugen Neagoe a acumulat 10 puncte și a egalat-o pe FCSB (campioana are două meciuri mai puțin disputate), însă rămâne penultima. De cealaltă parte, Farul lui Hagi ocupă locul 11, cu 12 puncte.
Au evoluat echipele:
Gloria Buzău: D. Lazar – Ferraresso, Lovric, Cestor, Ciranni – Canadjija (T. Călin min.84), Dr. Albu – Al. Jipa (Al. Stan min.67), David Tavares, Işfan (I. Gheorghe min.59) – Budescu (Ricardo Matos min.84). Antrenor: Eugen Neagoe
Farul Constanța: Buzbuchi – Sîrbu, B. Ţîru (Dănuleasa min.46), Gustavo Marins, Cr. Ganea – Radaslavescu (D. Nedelcu min.46), Dican, Casap (A. Ciobanu min.81) – N. Grigoryan (Doicaru min.73), Rivaldinho (Al. Stoian min.73), Alibec. Antrenor: Gheorghe Hagi.
Discussion about this post