Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, la deschiderea anului universitar 2024-2025 de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, că este nevoie de „instrumente şi mecanisme care să prevină risipirea talentului tinerilor”.
„Ne dorim un sistem educaţional care să identifice talentele şi care să le sprijine să nu se irosească. Mulţi artişti au pornit de la condiţii sociale precare, au avut însă şansa de a fi descoperiţi şi sprijiniţi, şi-au atins apoi cele mai înalte culmi profesionale. Avem, aşadar, datoria să construim instrumente şi mecanisme care să prevină risipirea talentului tinerilor noştri”, a afirmat Ligia Deca.
Ea a precizat că un astfel de mecanism este Programul naţional pentru reducerea abandonului universitar, parte din acest mecanism naţional fiind Programul ‘Primul student din familie’, datorită căruia cel puţin 10.000 de elevi vor fi sprijiniţi să meargă la facultate. Ministrul a indicat că, la nivel naţional, 36 de instituţii de învăţământ superior vor beneficia de acest program.
„În acelaşi timp sprijinim şi prevenirea abandonului universitar prin susţinerea centrelor de orientare şi consiliere în carieră şi prin măsuri care fac învăţămânul superior accesibil şi pentru studenţii cu dizabilităţi pentru ca fiecare tânăr este important, iar ţara noastră nu-şi mai poate permite să piardă timp”, a mai declarat Deca.
Ea a vorbit şi despre majorarea burselor şi lansarea mai multor concursuri de burse şi stagii universitare şi cercetare.
„Drumul unui tânăr trebuie să depindă de talentul şi de munca sa şi nu de resursele financiare”, a spus ministrul Educaţiei.
Ligia Deca a amintit de investiţiile din PNRR şi din alte surse naţionale şi europene, precizând că vor fi construite săli modernizate, campusuri studenţeşti, spaţii de studiu şi de cercetare în universităţi din întreaga ţară, dând ca exemplu faptul că Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti va beneficia de fonduri din care va fi construit un cămin integrat cu cantină şi spaţii de recreere pentru studenţi.
Ea a subliniat şi că în ultimii ani s-a înregistrat o evoluţie importantă în ceea ce priveşte internaţionalizarea învăţământului superior românesc.
„Vom avea un cadru strategic pentru internaţionalizarea învăţământ superior. Acesta şi viitorul program naţional pentru internaţionalizare universitară ‘Star in Romania’ sunt căi prin care România va putea oferi studenţilor ei mai multe oportunităţi internaţionale, precum şi mai multă deschidere spre bune practici din alte sisteme de educaţie”, a mai spus Ligia Deca.
România a alocat aproape 190 de milioane de euro, a arătat ea, pentru dezvoltarea cooperării transnaţionale între universităţi şi pentru sprijinirea proiectelor dedicate constituirii de reţele de universităţi europene şi că oferă burse pentru cetăţenii din afara UE pentru a creşte gradul de internaţionalizare, anul acesta înregistrându-se aproape 82.000 de solicitări, cu peste 60% mai mult decât anul trecut.
Deca a menţionat că începând cu acest an universitar 500 de studenţi din peste o sută de ţări vor studia în România.
Ministrul a amintit şi de noutăţile privind etica universitară.
„Universităţile au fost întotdeauna repere în societate, au rolul de a asigura şi de a proteja dialogul, toleranţa şi respectul reciproc. Ne dorim să creştem încrederea că aceste valori sunt respectate. Aşadar, anul acesta aduce o serie de noutăţi privind etica universitară şi procedura privind sesizarea cazurilor de violenţă sau eventuale abuzuri în mediul universitar pentru că niciun abuz nu trebuie tolerat. Şcoala sau universitatea trebuie să fie un spaţiu în care ne simţim cu toţii în siguranţă”, a subliniat Deca.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post