Ministerul Finanţelor lansează astăzi a cincea emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024.
„Fidelis este deja consacrat ca una dintre variantele de investiţii cu risc minim pentru populaţie, dar şi ca pilon de bază în dezvoltarea pieţei de capital din România, facilitând circulaţia capitalului şi diversificarea portofoliilor de investiţii. Tranşa specială pentru donatorii de sânge derulată cu Răzvan Exarhu şi Rock FM este eticheta specială a acestui instrument şi ne bucură că reuşim la fiecare ediţie să încurajăm atât spiritul civic, cât şi implicarea într-un mecanism financiar solid şi transparent. Donatorii-investitori sunt o categorie aparte de cetăţeni care nu doar că salvează vieţi, dar, prin investiţiile lor, sprijină şi viitorul economic al României”, a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, potrivit unui comunicat al ministerului.
Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, având o dobândă de 6,85%. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Vor beneficia de aceste condiţii persoanele care dovedesc că au donat sânge începând cu 1 mai 2024.
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Scadenţele titlurilor în lei sunt de 1 an şi 5 ani iar dobânzile anuale de 5,85% şi, respectiv, 7%. Pentru titlurile de stat în euro, scadenţele sunt de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,95%, respectiv, 5%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
În procesul de subscriere a titlurilor nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere, precizează Ministerul Finanţelor.
„Ajuns la a cincea emisiune din acest an, Fidelis continuă să fie o soluţie atractivă de economisire pe piaţa titlurilor de stat, oferind populaţiei un instrument sigur şi avantajos. De la lansare, Programul a atras peste 230.000 de subscrieri, un număr care reflectă încrederea românilor în titlurile de stat. În acelaşi timp, un aspect important este sprijinul acordat donării de sânge, prin condiţiile speciale oferite donatorilor, care primesc un punct procentual în plus la dobândă. Peste 11.000 de donatori-investitori au răspuns deja acestei iniţiative şi au subscris peste 1,4 miliarde de lei în titlurile de stat Fidelis’, se mai arată în comunicat.
Discussion about this post