Vârsta este doar un număr! o dovedește Choi Soon-hwa, o femeie de 80 de ani, care s-ar putea să facă istorie ca cea mai în vârstă participantă la concursul Miss Univers.
Născută cu aproape un deceniu înainte de organizarea primului concurs Miss Univers (în 1952), Choi Soon-hwa este cea mai în vârstă participantă la un concurs de frumusețe.
Choi Soon-hwa, care are trei nepoţi, va împlini în octombrie 81 de ani, dar nu îşi arată sub nicio formă vârsta. Este plină de energie şi de entuziasm la gândul că ar putea reprezenta Coreea de Sud în străinătate.
La începutul lunii septembrie, Choi Soon-hwa s-a calificat în finala concursului anual Miss Universe Korea şi luni, 30 septembrie, ea îşi va disputa coroana cu alte 31 de concurente. Dacă va câştiga, concurenta de 80 de ani, care este într-o formă remarcabilă pentru această vârstă, va reprezenta Coreea de Sud la finala Miss Universe din Mexic, în noiembrie.
Până anul acesta, Organizația Miss Universe a impus restricții stricte de vârstă, admiţând doar concurente cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani. Însă, începând din 2024, pe fondul apelurilor tot mai numeroase la modernizare, limita superioară de vârstă a fost ridicată. Anul trecut, organizația a actualizat, de asemenea, criteriile de eligibilitate pentru a elimina o interdicție privind femeile însărcinate sau mamele și femeile căsătorite sau care au fost căsătorite.
Discussion about this post