Mă pregăteam la un moment dat să scriu un articol despre faptul că nu suntem pregătiți pentru un război, însă renunțasem, din motive încă neclare. Nu îmi amintesc de ce nu am scris acel material, dar probabil acum pot să spun că nu merita oricum, pentru că nu aveam toate argumentele și informațiile. Vă dați seama, nu aveam să mă refer la tehnica militară, ci strict la cât de multă masculinitate mai avem în societate, în țara asta. Bun, poate că îl voi redacta odată, însă până atunci, îl pot considera pe acesta drept un material pregătitor.
De curând, aflu că la un centru de beauty, unde doamnele susțineau afacerea, până mai ieri, bărbații au preluat ștafeta și programările. În momentul de față, afacerea merge pe banii băieților care fac cele mai multe rezervări, fie că vine vorba de pensat sau manichiură, ori pedichiură.
La cum arată lucrurile pe stradă și pe strada falsă, virtuală Instagram, sigur sunt și alte saloane unde băieții le lasă pe femei fără programări.
Practic, acești băieți au ajuns la concluzia că forfecuța și unghiera de acasă au nevoie de un fel de permis, precum cel de port armă, iar cel ce mânuiește aceste instrumente trebuie să aibă cărți citite și zeci de ore de pregătire. Altfel, de ce să nu-ți tai singur unghiile acasă?
La femei înțelegem, pentru că ele sunt cele atente la detalii, cele care duc estetica personală, aspectul și imaginea completă la rang de artă. Dar bărbații de când au început să fie și ei așa de preocupați de unghii, sprâncene și păr?
Fenomenul demasculinizării este tratat cu superficialitate, doar ca să-i vedem mai târziu efectele grave, pentru că acum, patronii de saloane de înfrumusețare nu pot decât să-și numere profiturile în urcare. Practic, pe lângă clientela feminină pe care o aveau deja, au apărut și bărbații. Asta înseamnă că peste publicul țintă vine unul suplimentar, care aduce venituri pe care nici nu te gândeai că le vei calcula, pentru că nu exista cerere de acolo.
Dacă ați citit până aici și v-ați supărat, sper să nu vă roadeți unghiile proaspăt făcute și să dați alți bani, ca să le refaceți.



