Ministerul Educaţiei a informat miercuri că în urma primului apel au fost semnate deja 42 de contracte de finanţare pentru edificarea a 1.087 de locuri de cazare pentru studenţi şi pentru realizarea unor lucrări de modernizare a 9.573 de locuri de cazare.
În cadrul şedinţei de Guvern de miercuri ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis informaţiile privind prioritizarea investiţiilor în infrastructura universitară – spaţii de cazare, la nivel naţional.
Prin PNRR, Ministerului Educaţiei i-au fost alocate 260 milioane euro pentru investiţii necesare asigurării infrastructurii universitare (cămine, cantine şi spaţii de recreere). În urma primului apel, au fost deja semnate 42 de contracte de finanţare pentru edificarea a 1.087 de locuri de cazare pentru studenţi şi pentru realizarea unor lucrări de modernizare a 9.573 de locuri de cazare, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, după încheierea celui de-al doilea apel, au fost depuse proiecte privind edificarea a 2.664 de locuri de cazare şi pentru modernizarea a 7.199 de locuri de cazare.
Proiectele depuse în cadrul celui de-al doilea apel se află în evaluare, urmând a fi contractate în cursul lunii octombrie.
Ministerul Educaţiei afirmă că prin Programul de Investiţii al Ministerului Educaţiei sunt cuprinse la finanţare 7 cămine studenţeşti noi, care totalizează un număr de 1.804 de locuri de cazare.
,,Uneori, asigurarea unui loc în cămin poate face diferenţa între a continua studiile şi a renunţa la ele. Ne dorim ca orice tânăr să poată avea acces la un mediu în care să-şi atingă potenţialul, iar creşterea numărului de locuri în campusurile universitare este esenţială pentru asta. Trebuie să eliminăm condiţionarea parcursului academic al studenţilor de posibilităţile financiare ale familiei”, a susţinut ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată în comunicat.
Prin Programul Naţional de Construcţii de interes public sau social – Construire cămine Studenţeşti, Subprogramul Instituţii de Învăţământ Superior de Stat, gestionat de Compania Naţională de Investiţii se finanţează lucrările de construire a 30 de cămine studenţeşti ale instituţiilor de învăţământ superior de stat. Ele totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituţii de învăţământ superior de stat, din 13 centre universitare.
Dintre acestea, trei au fost finalizate, unul este în faza de încheiere a procesului-verbal de recepţie. Restul se află în diferite stadii: 10 sunt în faza de execuţie, 6 în faza de elaborare a proiectării, 9 în faza de elaborare PUZ sau rectificare Carte Funciară.
AGERPRES
Discussion about this post