Gata cu ocaua mică! Ordinul ANPC, privind fenomenul Shrinkflation, intră de azi în vigoare

Începând de astăzi, operatorii economici au obligația de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ, potrivit unui ordin ANPC menit să combată fenomenul Shrinkflation. 

Shrinkflation se traduce prin reducerea gramajului unui produs, dar păstrarea prețului, adică o scumpire mascată și o păcălire a clienților. 

Astfel de produse trebuie semnalizate la raft, prin intermediul unei plachete, așezate la vedere. 

„Prin acest Ordin, stabilim un standard de exigență și transparență necesar în relația cu consumatorii. Orice încercare de a masca reducerea cantităților de produse, menținând aceleași prețuri și ambalaje, fără o informare clară și precisă, va fi sancționată. Consumatorii au dreptul la o informare corectă, completă și precisă, iar operatorii economici trebuie să își asume această responsabilitate. ANPC va monitoriza cu strictețe aplicarea acestui act normativ și nu va tolera nici un fel de abateri”, a punctat astăzi Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC. 

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal