Celebrele paste făinoase, atât de iubite, și de mari, și de mici, și mai ales în Italia, au o zi dedicată lor. Așadar, astăzi este ziua mondială a pastelor făinoase, zi marcată pentru prima oară în 1998 – evident – la Napoli.
Anual, italienii consumă, în medie, peste 23 de kilograme din paste, potrivit Unione Italiana Food, care precizează că spaghetele sunt cele mai populare, inclusiv la nivel mondial. Există, desigur, și penne, tortelini, tagliatellele, fussili, linguini, farfalle sau fettuccine, dar acestea sunt doar câteva. În toată lumea sunt peste 600 de forme de paste.
Cu toată teama de carbohidrați, sunt specialiști, care au găsit… o scuză ca să nu ne piară chiar de tot pofta în fața unei farfurii cu paste. Conform unor nutriționiști citați de Food Network, carbohidrații din paste cresc producția de serotonină din corp, neurotransmițătorul despre care oamenii de știință cred că declanșează sentimente de fericire, o stare de bine.
Tot astăzi, este și ziua mâncărurilor… acre. E drept, este, totuși, destul de greu să le combinam pe cele doua într-o singură masă, dar nu ne împiedică nimeni să bifăm o “sărbătorită” la prânz și una seara.
Sursa foto: pexels.com
Discussion about this post