Formația masculină de handbal, CSM Constanța a pierdut returul din Spania în disputa cu Bidasoa Irun și automat și prima poziție din Grupa D din EHF European League.
Conduși cu șapte goluri la pauză, handbaliștii noștri au pierdut definitiv contactul cu adversarii în primele zece minute din repriza secundă, permitându-le gazdelor să-și majoreze avantajul și să câștige meciul la scor: 37-25.
Au evoluat: Vasile, Rusu – Aliokhin 8 goluri, Nikolić 4, Andrei 3, Buzle 2, Căbuț 2, Komogorov 2, Nistor 1, Mouriño 1, Stanković 1, Ștefan 1, Chikovani, Ilie, Drăgan, Ungureanu.
După 4 etape, Bidasoa este noul lider al grupei, cu 5 puncte și golaveraj +13.
Ystads IF s-a impus în Polonia, 38-27 cu KGHM Chrobry Glogow, și ocupă poziția secundă, cu 5p (golaveraj +11). CSM Constanța 3p (-11) și Chrobry Glogow 3p (-13) completează clasamentul.
Pentru a păstra șanse de calificare în Main Round, echipa noastră are nevoie de victorie în Suedia, pe 19 noiembrie, la meciul cu Ystads.
Discussion about this post