Democrata Kamala Harris ar fi un prieten ‘mai bun’ al României consideră votanţii PSD, ai PNL şi ai USR, în timp ce susţinătorii lui George Simion şi ai AUR îl preferă pe Donald Trump, conform Barometrului Libertatea – INSCOP.
Potrivit sondajului, realizat în perioada 11 – 18 octombrie, românii au păreri împărţite cu privire la care dintre cei doi candidaţii la Preşedinţia SUA, Kamala Harris sau Donald Trump, ar fi un prieten mai bun al României.
Întrebaţi care dintre cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din SUA cred că ar fi un prieten mai bun al României, 43,4% o indică pe Kamala Harris, iar 38,4% pe Donald Trump, 1,3% aleg varianta ‘amândoi la fel’, iar 3,8% niciunul. 12% spun că nu ştiu, iar 1,1% nu răspund la această întrebare, conform cercetării.
„Cred că democrata Kamala Harris ar fi un prieten mai bun al României în special: votanţii PSD, ai PNL şi ai USR, persoanele cu educaţie superioară, locuitorii din Bucureşti şi din urbanul mare. Sunt de părere că Donald Trump ar fi un prieten mai bun al României în special: votanţii lui George Simion şi ai AUR, cei cu vârsta sub 30 de ani, angajaţii la privat, utilizatorii TikTok şi Instagram”, se precizează într-un comunicat al INSCOP Research transmis miercuri.
Directorul INSCOP Research, Remus Ştefureac, consideră că ‘părerile împărţite ale românilor reflectă atât incertitudine, cât şi necunoaştere cu privire la relaţia pe care o va avea viitorul preşedinte al Statelor Unite cu România’.
„Rezultatul alegerilor din SUA ar putea influenţa alegerile din ţara noastră, însă impactul va fi mai degrabă minor având în vedere raportarea echilibrată a românilor faţă de competiţia din SUA”, arată Ştefureac.
Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda cotidianului Libertatea. Datele au fost culese în perioada 11 – 18 octombrie, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului (interviuri telefonice), pe un eşantion simplu, stratificat de 1.106 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2,95%, la un grad de încredere de 95%.
Discussion about this post