Când lipsa educației nu mai sfidează doar regulile bunului simț, ci și legile după care ne ghidăm toți într-o societate, ajung să plătească scump inclusiv adulții care au responsabilitatea de a-i îndrumă pe copii.
Nu este o premieră ca un copil să urce la volan și chiar să pornească mașina și să meargă cu ea. Din fericire, cea mai recentă întâmplare nu s-a încheiat cu victime sau cu o tragedie. Nota de plată este însă una grea, după o asemenea ispravă – filmată și postată pe internet de doi copii de 10, respectiv 12 ani, care au condus o mașină cu 157 km/h.
Bazându-se chiar pe imaginile din online, polițiștii au demarat o anchetă și au ajuns la personajele principale și la familia lor.
Tatăl celor doi, un bărbat de 34 de ani din localitatea dâmboviţeană Cojasca, Dâmboviţa, a fost reţinut ieri, pentru ce le-a dat autoturismul copiilor săi, să îl conducă.
La fel de grav este și că, în urma investigaţiilor, a reieșit că, în perioada februarie-august 2024, în repetate rânduri, suspectul ar fi încredinţat un autoturism pentru a fi condus pe drumurile publice de către copiii săi minori în vârstă de 10 ani, respectiv, 12 ani.
Astăzi, bărbatul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Discussion about this post