Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele nouă luni a fost în creştere cu 3,3% faţă de perioada similară a anului trecut, în timp ce în septembrie acesta a indicat un avans cu 3,9% raportat la august şi cu 13,2% comparativ cu septembrie 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie, s-au eliberat 27.262 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale. Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud – Muntenia (+336 autorizaţii), Vest (+273), Nord – Est (+140), Nord – Vest (+105), Bucureşti – Ilfov (+92), Sud – Vest Oltenia (+47) şi Sud – Est (+9). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Centru (-134 autorizaţii).
În luna septembrie 2024, s-au eliberat 3.490 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (+3,9% faţă de august 2024), cu o suprafaţă utilă totală de 693.201 metri pătraţi (-14,2%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 72,8% sunt pentru zona rurală.
Potrivit datelor INS, în septembrie 2024 se evidenţiază o creştere cu 130 a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă. În profil teritorial, această majorare este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (+108 autorizaţii), Centru (+59) şi Nord – Vest (+58). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord – Est (-46 autorizaţii), Sud – Vest Oltenia (-23), Bucureşti – Ilfov (-13), Sud – Muntenia (-9) şi Sud – Est (-4).
În ceea ce priveşte clădirile nerezidenţiale, pentru acestea s-au eliberat 568 autorizaţii de construire în septembrie (+6,6% faţă de luna august 2024), în suprafaţă utilă totală de 256.865 mp (+43,0%).
Comparativ cu luna precedentă, s-a consemnat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (+77.180 mp). În profil teritorial, această creştere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud – Muntenia (+32.793 mp), Sud – Est (+30.533), Vest (+12.261), Sud – Vest Oltenia (+6.911) şi Centru (+1.697). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord – Vest (-3.914 mp), Bucureşti – Ilfov (-2.943) şi Nord – Est (-158).
Raportat la septembrie 2023, în luna septembrie 2024 se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (+13,2%), cât şi a suprafeţei utile totale (+10,6%).
Sursa: Agerpres
Discussion about this post