Turcia poartă discuţii cu Rusia pentru a ajunge la un acord privind un hub de tranzacţionare a gazelor, iar acest hub de la Istanbul ar putea deveni operaţional în 2025, a declarat vineri ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, transmite Reuters.
Obiectivul strategic al Turciei este acela de a fi un hub regional de gaze şi un furnizor pentru Uniunea Europeană şi, în acest sens, Turcia a investit puternic în capacităţi pentru importul de gaze lichefiate, precum şi în producţia internă de gaze de la zăcămintele din Marea Neagră.
,,Am trimis Rusiei un memorandum de înţelegere,,, a precizat Bayraktar, adăugând că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin i-a spus omologului turc Tayyip Erdogan că a transmis instrucţiuni grupului Gazprom privind hub-ul de gaze din Turcia
În 2022, Rusia a propus înfiinţarea unui hub de gaze în Turcia, pentru a înlocui vânzările pierdute în Europa, mizând pe ambiţia pe termen lung a autorităţilor de la Ankara de a acţiona ca o platformă de tranzacţionare între producătorii şi consumatorii de gaze.
Pe parcursul acestui an, Botas, compania energetică de stat din Turcia, a semnat mai multe acorduri noi privind aprovizionarea cu gaze lichefiate, diversificându-şi un mix de aprovizionare care în mod tradiţional a fost dominat de gazele naturale livrate prin conducte din Azerbaidjan, Rusia şi Iran. Ultimul astfel de acord a fost semnat în luna septembrie, când Botas a semnat un acord pentru aprovizionarea cu gaze lichefiate timp de zece ani de la grupul francez TotalEnergies SE, care include opţiunea de a redirecţiona gazele livrate spre Europa şi Egipt. Tot în luna septembrie, Botas şi grupul petrolier britanic Shell au semnat un acord de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate pe o perioadă de zece ani, cu opţiunea redirecţionării livrărilor spre Europa.
sursa: AGERPRES
Discussion about this post