În ultimii ani, primăvara a fost tare capricioasă. Am putea spune că lunile martie și aprilie au devenit, cel puțin pe alocuri, o prelungire a iernii. Și după cum știm, „iarna nu e ca vara”.
Articolul 117 din Horărârea de guvern nr. 337/ 16.05.2018 prevede că „începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20,00-6,00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10º C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se va face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depășește +10º C, între orele 20,00-6,00”.
În conformitate cu această hotărâre, după trei nopți în care s-a înregistrat o temperatură a aerului de peste 10º C, Societatea Termoficare Constanța a decis să întrerupă furnizarea căldurii către consumatorii din municipiu. Oprirea a avut loc pe 1 aprilie. Și nu a fost o păcăleală!
Din nefericire, legislația nu prevede reluarea furnizării energiei termice în cazul în care, după trei nopți „călduroase” urmează mai multe zile cu temperaturi foarte scăzute. Unde-i lege, nu-i tocmeală! Dacă s-a încălzit afară, așa să rămână!
Din păcate pentru consumatorii care beneficiază de încălzire în sistem centralizat, ieri temperatura aerului exterior a fost de doar 8ºC ziua și 4ºC noaptea, după cum am aflat chiar de pe prima pagină a site-ului ST Constanța. Această informație, alături de imaginea unui tânăr care savurează temperatura plăcută furnizată de caloriferul din apartamentul său, pare în aceste zile o glumă nereușită. Spre deosebire de tânărul îmbrăcat într-o cămașă subțire, cu mânecile suflecate, clienții societății de termoficare vor fi de la o zi la alta tot mai înfofoliți.
Și în următoarele nopți se așteaptă valori scăzute ale temperaturii, iar pentru noaptea aceasta se preconizează numai 3ºC. Oamenii stau în frig, iar locuințele se vor răci și mai mult. Printre ei sunt bătrâni, copii și persoane care se confruntă cu probleme de sănătate. Aceste categorii sunt cele mai predispuse la efectele negative ale temperaturilor scăzute.
Societatea Termoficare nu are vină pentru situația prezentă; s-a respectat legea. Din păcate naturii nu îi pasă de legislație. Și pentru asta o parte din constănțeni vor mai îndura frigul din case, „doar” primăvara și toamna.
Discussion about this post