La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității Economico – Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat patru percheziții domiciliare, într-un dosar penal, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Perchezițiile au avut loc la sediul și punctul de lucru al unei societăți comerciale, precum și la locuințele a două persoane fizice.
Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada noiembrie 2019 – septembrie 2021, o societate comercială ar fi vândut unei alte firme aproximativ 2.200 de metri cubi de cherestea, în valoare de aproximativ 1.567.264 de lei.
Ulterior, societatea care ar fi achiziționat marfa ar fi achitat doar o parte din preț, respectiv 696.552 de lei.
În urma efectuării perchezițiilor, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie.
Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Discussion about this post