Liderul de la Casa Albă Joe Biden a împlinit miercuri 82 de ani, vârstă care nu a mai fost atinsă în timpul mandatului de vreun alt preşedinte al Statelor Unite, transmite Reuters.
Preşedintele american în exerciţiu nu a avut prevăzute evenimente publice în agenda sa pentru ziua de miercuri, el revenind marţi noaptea dintr-un turneu în America de Sud.
Familia, prieteni şi colegi, printre care fostul preşedinte Barack Obama, l-au elogiat pe Biden pe social media.
„La mulţi ani dragului meu prieten şi incredibilului nostru preşedinte Joe Biden”, a scris vicepreşedinta Kamala Harris pe platforma X.
În luna iulie, Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială, printre motive fiind convingerea alegătorilor că el este prea în vârstă pentru a face faţă unui nou mandat la Casa Albă şi întrebările despre condiţia sa mentală în urma prestaţiei ezitante din timpul dezbaterii televizate contra candidatului republican Donald Trump, în luna iunie.
Trump (78 de ani) a învins-o pe candidata Partidului Democrat, vicepreşedinta Kamala Harris (60 de ani), în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie. El îl va depăşi pe Biden în privinţa vârstei la încheierea mandatului de preşedinte al SUA, urmând să aibă 82 de ani şi şapte luni când va preda ştafeta de preşedinte succesorului său în ianuarie 2029.
Recordul fusese deţinut până acum de Ronald Reagan, care avea 77 de ani atunci când şi-a încheiat al doilea mandat de preşedinte al SUA, în ianuarie 1989.
Sursă: Agerpres
Discussion about this post