Premierul României anunță o serie de măsuri în vederea creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene. Nicolae Ciucă, a vorbit la începutul ședinței de Guvern, de astăzi, despre dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor, respectiv creșterea producției de energie din diferite resurse benefice.
„În ședința de astăzi vom adopta o ordonanță de urgență prin care vom institui o serie de măsuri în vederea creșterii gradului de absorbție pentru fondurile europene și, în acest sens, pentru toți beneficiarii Programului Operațional Infrastructura Mare (POIM), taxa pe valoarea adăugată va fi suportată de la bugetul de stat, pentru domeniile care privesc dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor și creșterea producției de energie din resurse regenerabile mai putin exploatate: biomasă, biogaz și geotermal. Desigur, există și o serie de alte elemente de decizie pe care le vom lua astfel încât fondurile europene să poată fi redirecționate în domeniile unde este cea mai mare nevoie de ele”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, „Strategia POIM este orientată spre obiectivele Strategiei Europa 2020, în corelare cu Programul Naţional pentru Reformă şi cu Recomandările Specifice de Ţară, concentrându-se asupra creșterii durabile prin promovarea unei economii bazate pe consum redus de carbon prin măsuri de eficienţă energetică şi promovare a energiei verzi, precum şi prin promovarea unor moduri de transport prietenoase cu mediul şi o utilizare mai eficientă a resurselor”.
De asemenea, programul beneficiază de aproximativ 11.8 miliarde de euro și finanţează activităţi din patru sectoare: infrastructura de transport, protecţia mediului, managementul riscurilor şi adaptarea la schimbările climatice, energie şi eficienţă energetică, contribuind la Strategia Uniunii pentru o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii.
Discussion about this post