Fostul mare portar român Helmut Duckadam, cunoscut drept „eroul de la Sevilla”, a decedat la vârsta de 65 de ani, a anunţat fostul fotbalist Marcel Puşcaş, într-o înregistrare publicată pe Facebook.
Fostul președinte de imagine al clubului de fotbal FCSB s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani. În septembrie 2024, Duckadam a suferit o operaţie pe inimă la Spitalul Universitar din Bucureşti.
Helmuth Duckadam, „Eroul de la Sevilla,” în Cartea Recordurilor
Duckadam rămâne în istoria fotbalului mondial ca “eroul de la Sevilla” datorită prestației fantastice din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, disputată și câștigată împotriva Barcelonei. Atunci, portarul stelist a apărat toate cele patru penalty-uri de departajare executate de echipa adversă. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat așa ceva în istoria fotbalului, iar datorită acestei performanțe Steaua are în palmares un trofeu european major.





