Surpriza alegerilor parlamentare, Partidul Oamenilor Tineri, asociat cu imaginea lui Călin Georgescu, demonstrează că numele său este oarecum înșelător. Conform datelor publice, reprezentanților săi nu sunt chiar atât de tineri precum o sugerează numele, având în vedere că media de vârsta este de 45 de ani și 6 luni.
Legea tinerilor, în vigoare din 2006, definește tinerii ca fiind cetățenii cu vârste între 14 și 35 de ani. POT, partid condus de Anamaria Gavrilă, aleasă pe listele AUR în 2020, a trecut pragul electoral pe 1 decembrie 2024. Acest partid s-a prezentat ca fiind format din oameni tineri, fără experiență politică anterioară. Totuși, tinerețea reprezentanților POT în Parlament este discutabilă, având în vedere că vârsta medie a parlamentarilor este de 45 de ani și 6 luni.
Cea mai tânără persoană aleasă pe listele POT este Codruța Corcheș, în vârstă de 27 de ani, deputată de Timiș, în timp ce pe locul al doilea în acest clasament este Ancuța Irimia, în vârstă de 30 de ani, aleasă în Iași.
Pe de altă parte, cel mai vârstnic nou ales al Partidului Oamenilor Tineri este Dorin Popa, în vârstă de 64 de ani, care se prezintă ca președinte al Asociației Române Antidrog și Antiterorism, conform presei din județul Argeș. De asemenea, un alt membru „tânăr” care se apropie de 60 este și Maria Cernit, în vârstă de 56 de ani, ce a fost aleasă pe lista pentru Camera Deputaților din județul Constanța.
Partidul care are cel mai tânăr parlamentar este Alianța pentru Unirea Românilor. Ariadna Cîrligeanu are doar 23 de ani, fiind deja în atenția publică de anul trecut, după ce a încercat să intre în clădirea Parlamentului, având la ea mai multe gloanțe folosite, transmite libertatea.ro.
Discussion about this post