Un motor de barcă, în valoare de 32.000 de lei, căutat în vederea confiscării de către autoritățile din Suedia, a fost descoperit de polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina.
Oamenii legii au acționat la pont și așa au găsit motorul de 130 de cai putere în posesia unui localnic. Omul a declarat însă că nu cunoștea situația juridică a bunului. Chiar și așa, a fost deschis un dosar penal pentru tăinuire, infracțiune prevăzută în Codul Penal, iar motorul a fost ridicat de autorități.





