La mulți ani, România! 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, marcați la Constanța

Sub culorile tricolorului și în sunet de fanfară militară, Constanța a celebrat astăzi Unirea Principatelor Române. Au fost momente emoționante în Piața Ovidiu, la ceremonia care a marcat împlinirea a 166 de ani de la evenimentul istoric ce a pus temelia României Moderne.

Ceremonia, organizată de Ministerul Apărării Naționale – Comandamentul Flotei Constanța, cu sprijinul Primăriei Constanța început cu acordarea onorului militar oficialităților, urmată de intonarea Imnului Național și de serviciul religios.

Cântecele patriotice au răsunat în toată piața, iar defilarea Gărzii de Onoare a atras privirile celor prezenți. Printre oficialitățile prfezente la eveniment s-au numărat viceprimarul Costin Răsăuțeanu, prefectul Adrian Picoiu și vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Răzvan Filipescu.

Unirea Principatelor reprezintă piatra de temelie a statului român modern, o zi care trebuie să ne aducă aminte că avem datoria de a păstra cu sfințenie suveranitatea, integritatea și valorile care ne definesc ca națiune. Acest moment istoric ne amintește că unitatea și solidaritatea sunt esențiale pentru a construi un viitor demn și pentru a onora sacrificiile înaintașilor noștri. Să fim mereu uniți în spirit și credință, respectând moștenirea lăsată de cei care au luptat pentru un ideal comun. La mulți ani tuturor românilor! La mulți ani, România!”, a fost mesajul viceprimarului Costin Răsăuțeanu.

Astăzi, 24 ianuarie, sărbătorim 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, momentul istoric care a pus bazele României moderne. Avem datoria de a cinsti memoria celor care s-au luptat pentru viziunea de a ne uni si de a dezvolta tara noastră dar și de aduce mai departe aceste idealuri, prin fapte, prin implicare și prin transmiterea către generațiile viitoare. La multi ani români! La multi ani România!”, a transmis Răzvan Filipescu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța.

Pentru mulți, evenimentul a avut o semnificație personală. „Am venit împreună cu elevii mei. Două fetițe vor recita poezii, iar noi, împreună cu toți ceilalți, vom dansa Hora Unirii. Este important să transmitem copiilor această mândrie națională”, a spus o profesoară aflată printre spectatori. O altă participantă a adăugat: „E și ziua mea astăzi, așa că am vrut să fiu aici, să sărbătoresc într-un mod special”.

Momentul culminant al ceremoniei a fost tradiționala Horă a Unirii.

Inscrie-te la newsletter-ul nostru saptamanal