De luni programul de primire de donații de la Pavilionul Expozițional se va modifica. Campania de colectare se va desfășura în zilele de luni, miercuri, vineri, sâmbătă, duminică între orele 09:00-13:00 și marți, joi între orele 14:00 -18:00.
De asemenea, în perioada Sărbătorilor Pascale, activitatea de primire a donațiilor va fi suspendată pentru ca cei care și-au dedicat timpul și energia ajutorării semenilor merită o pauză. Atât voluntarii Crucii Roșii, cât și angajații Direcției Generale de Asistență Socială au fost zilnic la datorie încă de la sfârșitul lunii februarie.
Persoanele care au nevoie de spații de cazare sau cei care vor să găzduiască refugiați pot apela la numărul de telefon 0737.552.271.





