Paștele reprezintă sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos și este cea mai importantă sărbătoare creștină a anului, fiind sărbătorită pentru prima dată în jurul anului 1.400 înainte de Hristos.
Modul de calculare a datei la care este celebrat Paștele ortodox a fost stabilit la primul sinod ecumenic, ținut în anul 325 la Niceea. Regula este ca sărbătorirea să aibă loc în fiecare an în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară. Pentru că stabilirea datei ține cont de două fenomene naturale, unul cu dată fixă și unul cu dată variabilă, ziua consacrată sărbătorii pascale se modifică de la un an la altul.
„Sărbătoarea Paștelui este momentul în care prăznuim «omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând îl lăudăm pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvantat și preamărit, Dumnezeul părinților noștri». Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat și în noi este nevoie ca să zicem «fraților și celor ce ne urăsc pe noi și să iertăm toate pentru Înviere și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le».”, se precizează pe site-ul crestinortodox.ro.
Paștele este o sărbătoare a speranței, celebrată de obicei alături de familie. Masa festivă de Paște reunește membri ai mai multor generații, fiind și un bun prilej de a petrece mai mult timp alături de cei dragi și de a ne conecta mai profund cu ei.
Discussion about this post