România va participa anul acesta la 14 târguri de turism, suma alocată de minister în acest sens fiind de 10 milioane de lei, a anunțat Camelia Tărniceru, şef serviciu în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT).
„Anul acesta târgurile la care ne-am propus să participăm, bineînţeles împreună cu industria, şi care au fost aprobate în Consiliul Consultativ sunt în valoare de 10 milioane lei, bani care sunt alocaţi, iar lista acestora se afla pe site-ul instituţiei. România va participa anul acesta la 14 târguri. Târgurile nu sunt singura soluţie. Am făcut şi anul trecut campanii de promovare în Franţa, în Germania pe timpul campionatului, am făcut în Londra şi în Varşovia, pe patru pieţe. Le vom discuta în Consiliul Consultativ şi normal că vrem să revenim pe unele pieţe şi să intrăm şi pe altele”, a transmis consilierul MEDAT.
În 2025, bugetul total pentru promovarea României este de 4 milioane de euro, din care două milioane de euro reprezintă suma pentru participarea la târgurile internaţionale, în timp ce anul trecut a depăşit 4,4 milioane de euro.
„Am solicitat mai mult decât anul trecut, dar atât ne-a dat Ministerul Finanţelor”, a mai spus ea.
Sursa: Agerpres





